Rent a car | Inchirieri auto | Inchiriere auto | Inchirieri masini | Inchiriere masina | Rent a car Logan | Rent a car Dacia | Rent a car Mercedes | Rent a car Opel | Rent a car Ford | Rent a car Renault | Rent a car Skoda | Rent a car Passat | Rent a car Romania | Rent a car Romania | Rent a car Bistrita |

BMW Seria 5 GT

Adăugată pe site de midasgrup | BMW | Saturday 12 March 2011 2:22 am

Trusardi doreste sa-si aniverseze centenariul intr-un mod inedit. Italienii au creat o editie limitata a modelului BMW Seria 5 GT, iar tema aleasa este pielea de inalta calitate si manusile Trusardi.

Trusardi este una dintre cele mai importante case de design din Italia, iar anul acesta marcheaza un secol de existenta. Pentru a aniversa acest eveniment, italienii au ales un model mai iesit din comun, mai exact un BMW Seria 5 GT. Acesta a fost modificat dupa specificatiile casei de design, iar rezultatul final este o editie limitata eleganta si rafinata.

Modelul de baza este un BMW 530d xDrive GT, dar clientii pot alege si modelele 535d, 535i si 550i. Modificarile aduse de Trussardi sunt doar de natura estetica, modificari care sunt evidente atat la exterior, cat si la interior.

Exteriorul este caracterizat de o culoare inedita, Heraldic Brown, aceasta este evidentiata de diferite insertii gri. Jantele alese sunt cele de 20 inch, jante imbracate in anvelope de 245/40 si 275/35. Interiorul este dominat de piele bej de inalta calitate si logo-ul Trussardi. Italienii nu au oferit deocamdata nici o informatie cu privire la pretul de achizitie.

Sursa: Zercustoms.com

Mercedes C-Klasse Coupe

Adăugată pe site de midasgrup | Mercedes-Benz | Saturday 12 March 2011 2:18 am

Mercedes a prezentat in premiera mondiala la Geneva noul C-Klasse Coupe, model care va inlocui atat actualul CLK, cat si modelul CLC.

Modelul C-Klasse Coupe va concura impotriva noului BMW Seria 3 Coupe si Seria 1 Coupe. Noul model se bazeaza pe actuala generatie C-Klasse facelift si face parte din campania celor de la Mercedes de a oferi modele sportive, practice si la un pret rezonabil.

Interiorul este identic cu cel al modelului sedan si break. Cele mai importante modificari sunt noua consola centrala si bordul revizuit. Mercedes ofera de asemenea si un monitor cu touchscreen pentru sistemul multimedia.

In ceea ce priveste motorizarile, noul model va primi aceleasi propulsoare ca si versiuneal sedan. Acesta va fi disponibil cu o serie de motoare pe benzina si diesel eficiente din punct de vedere al consumului si al emisiilor. Modelul C-Klasse Coupe AMG va fi dotat cu puternicul V8 de 6.2 litri, propulsor capabil sa dezvolte 457 CP, respectiv 487 CP cu pachetul sportiv si 600 Nm.

Peugeot 308 Facelift

Adăugată pe site de midasgrup | Peugeot | Saturday 12 March 2011 2:14 am

Au trecut deja patru ani de la lansarea lui Peugeot 308, deci era timpul pentru cel putin un facelift, prezentat in aceste zile, in premiera, la Geneva 2011.

Pentru un model precum Peugeot 308 (ale carui vanzari au depasit deja pragul de 900.000 de unitati), mentinerea interesului clientilor este una dintre prioritatile companiei. Iar unul dintre instrumentele prin care francezii pot face acest lucru este sa imbunatateasca periodic atat aspectul exterior al masinii, cat si performantele in ceea ce priveste oferirea unui consum redus de combustibil.

Cele doua zone sunt de altfel si cele la care “noul” Peugeot 308 a fost “lucrat”. In exterior, cei familiarizati cu conceptul SR1 vor recunoaste imediat cateva elemente de design, alaturi de unele dintre trasaturile lui 508. In plus, atat farurile, cat si stopurile, beneficiaza de prezenta tehnologiei LED.

In privinta specificatiilor tehnice, desi nu sunt oferite noi motoare, cele vechi au fost imbunatatite in ceea ce priveste consumul si, foarte important, nivelul de poluare. De exemplu, propulsorul de 1,6 litri e-HDi ofera un nivel de poluare de doar 95g/km CO2 – cel mai redus nivel din intreaga clasa compacta, potrivit oficialilor Peugeot. Mai mult, inginerii francezi au reusit sa reduca, in medie, greutatea lui 308 cu 25 de kilograme, iar coeficientul aerodinamic a fost adus la un nivel de 0,28.

Noul Audi RS3

Adăugată pe site de midasgrup | Audi | Saturday 12 March 2011 2:10 am

Audi a lansat o noua galerie foto cu puternicul RS3. Noul hatchback este un rival direct pentru modelul BMW Seria 1 M Coupe. Noul Audi RS3 va fi disponibil incepand cu aceasta primavara.

Noul Audi RS3 Sportback este unul dintre cele mai puternice hatchback-uri de pe piata. Acesta este dotat cu acelasi propulsor cu cinci cilindri de 2.5 litri ca si modelul Audi TT RS . Puternicul propulsor dezvolta o putere maxima de 340 CP si un cuplu de 450 Nm intre 1.600 si 5.300 rpm.

Tractiunea folosita este cea quattro permanenta specifica Audi, iar transmisia este una automata DSG cu sapte rapoarte. Transmisia ofera soferului doua optiuni automate si una manuala. Accelerarea de la 0-100 km/h are loc in 4.6 secunde, iar viteza maxima este limitata electronic la 250 km/h. Consumul declarat este de 9.1 litri/100 km, iar emisiile de 212 g CO2/km.

Puternicul RS3 are un sasiu putin mai lat, iar garda la sol a fost micsorata cu 25 mm. Jantele folosite sunt de 19 inch si sunt imbracate in anvelope de 235/35 (fata) si 225/35 (spate). Pentru a imbunatati distanta de franare, noul Audi RS3 a primit frane cu discuri ventilate de 370 mm pentru sistemul frontal si 310 mm pentru cel spate.

In ceea ce priveste design-ul, la exterior se poate observa bodykit-ul aerodinamic caracteristic modelelor RS, iar interiorul imbracat in piele iese in evidenta prin scaunele sportive, volanul sportiv si insertiile din aluminiu. Noul model va fi disponibil incepand cu aceasta primavara, iar pretul de achizitie declarat pentru Germania este de 49.000 de euro.

Andrei Monenciu

Sursa: Carscoop

Lamborghini Gallardo in leasing!

Adăugată pe site de midasgrup | Lamborghini | Saturday 12 March 2011 2:06 am

Lamborghini a fost nevoit sa ofere, in premiera, o gama de modele in leasing. Afla ce si cum poti cumpara in leasing de la producatorul italian de supercaruri!

Datorita conditiilor economice nefaste, la nivel mondial, iata ca si cei bogati strang cureaua. Si daca ei o fac, cei care produc bunuri in exclusivitate pentru ei, trebuie sa se adapteze, din mers, noilor reguli ale jocului.

Potrivit DuPont Registry, cea mai celebra piata de bunuri de lux, care intermediaza vanzari de masini, case, proprietati si iahturi, toate din segmentul de lux, exista o cerere importanta pe aceasta piata alternativa, care include transferul de proprietati in sistem leasing. Si ca sa intre in cadru, Lamborghini va oferi mai multe modele in sistem leasing.

In principiu, este vorba despre Gallardo, care va putea fi cumparat in leasing in urmatoarele variante: LP560-4 Spyder, Gallardo LP560-4 Coupe, LP570-4 Superleggera si cel mai nou, LP550-2.

Leasingul se intinde pe o perioada de maxim 27 de luni, iar clientii sunt limitati la 3.500 mile pe an (5632,7 kilometri pe an).
Programul a inceput in luna ianuarie si se va incheia la sfarsitul acestei luni, asadar, cei care doriti sa achizitionati un Lamborghini in leasing, ar trebui sa va grabiti.

Corvin (Cristian Szilvassy)

Sursa: autoblog

Mercedes-Benz BLS

Adăugată pe site de midasgrup | Mercedes-Benz | Saturday 12 March 2011 2:02 am

Din moment ce BMW si Audi isi concentreaza eforturile in ultima vreme pe segmentele inferioare ale pietei, nu era decat o chestiune de timp pana ce Mercedes va face acelasi lucru. Iar acest fapt va fi evident peste trei ani, odata cu lansarea modelului BLS.

Poreclit “baby-CLS”, modelul este deja pomenit cu jumatate de glas de cateva luni bune, surse neoficiale mentionand recent ca masina va fi lansata cel mai probabil in 2014.

Tocmai din aceasta cauza, detaliile cunoscute sunt extrem de putine, insa este foarte posibil ca in privinta aspectului, liniile conceptului Mercedes-Benz F800 (foto) precum si cele ale lui CLS sa se regaseasca pe noul model.

Tot neoficial, masina va utiliza o noua platforma de constructie, denumita MFA, si va avea tractiunea pe axa fata. Variantele de motorizare sunt invaluite in mister, insa Autoexpress considera ca pe lista va fi inclus atat un propulsor de doi litri pe benzina, cu 200 CP, cat si un diesel de 2,2 litri ce dezvolta 170 CP. In plus, masina este foarte posibil sa fie oferita si cu motoare Renault, “produse” ale recentei aliante dintre cele doua grupuri.

Cristian Iovitu

Sursa: Autoexpress

CyberXpress Wordpress Theme